De fiecare dată când pleci de lângă mine, de nerăbdare, sufletul se pune paznic la uşa apartamentului. În lipsa ta, mă încearcă un sentiment de nelinişte interioară, de conflict cu dorul, fiecare încearcă să câştige lupta şi de fiecare dată e remiză – eu îl lăsam să fie parte din mine, iar el în schimb îmi promitea că va fi blând cu mine. Întindeam mâna şi începeam să număr minutele până când tu vei veni, iar el va pleca.
Însă, astăzi dimineaţa când m-am trezit cu tine în dreapta mea, te-am privesc preţ de câteva secunde şi apoi am zâmbit – sunt fericit şi norocos să te am. Cu toţi îngerii şi demonii tăi. Şi îmi place la tine că ceri puţin, nu pentru că nu îţi cunoşti valoarea ori pentru că eşti vreo naivă, ci pentru că ştii că dragostea nu cere celuilalt. Ea oferă celuilalt, uneori poate că prea mult.
Uneori, oamenii sunt tentați să ceară. Şi, odată cu trecerea timpului, tindem să cerem din ce în ce mai mult. Uneori, așa se întâmplă și în iubire. Fiecare este tentat să ceară – mai multă atenție, grijă, iubire, șanse, timp. O femeie care îţi cere mai puţin, te iubeşte mai mult – ştie că libertatea de a fi tu nu trebuie luată, şi cu toate că te-ar vrea doar pentru ea, te lasă pe tine să alegi cui îi aparții.
Tu mi-ai spus că iubirea nu este o listă de pretenţii care, nerespectate, vor duce la despărţire. Iubirea este tot ceea ce poţi oferi fără să ceri, tot ceea ce poţi ţine în suflet fără a-l obliga să păstreze. M-ai asigurat că nu-mi vei cere decât să fiu cinstit. Iar eu, respectându-te, voi fi întocmai.
Când ceri în iubire este ca atunci când o poţi explica – iubirea nu poate fi explicată în cuvinte, ci în simţiri, în bătăi nebuneşti ale inimii, în viteza cu care sângele îţi parcurge corpul. Altfel, totul se învârte în jurul unei iluzii.
Sunt norocos …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu