sâmbătă, 22 august 2015

Corpul femeii e ca o vioară. Trebuie să fii un muzicant excelent ca să îl faci să cânte


Ce-și dorește o femeie? Un bărbat potrivit alături, o relație frumoasă și senzația aia de pe la 60, când toate lucrurile s-au potrivit cum nu se poate mai bine. Sau siguranța unui viitor care îi va oferi acea senzație. Până atunci ea caută să fie înțeleasă, ascultată și la rândul ei să asculte un bărbat corect. O femeie vrea să fie iubită. Și până când respectul devine mai vizibil decât dragostea în relație, vrea să trăiască pasiunea unei nebunii. Să simtă că e cea mai importantă femeie din viața lui, cea mai dorită și frumoasă. Însă nu toți bărbații pot să-și exteriorizeze atât de bine emoțiile, să cucerească atât de ușor și să fie atât de buni în pat. Aici și apare diferența dintre așteptările femeii și implicarea bărbatului. Sau o femeie care vrea ceva, trebuie să ofere pe măsură. Ea și oferă, dacă bărbatul reușește să-i trezească lumea nebună, să o provoace. Atunci riști să nu o recunoști, în cel mai bun sens.
O femeie nu e cea mai dulce cu orice bărbat. Și nici cea mai seducătoare. Devine astfel doar când are interesul ei sau când este sinceră. Pe primul fel de femeie o caută bărbații afemeiați, pe celălalt bărbații stabili, gata să iubească o singură dată în viață sau cel puțin cât se va primi. Păi bine, femeia care nu se oferă oricui e de zece ori mai greu de cucerit, dar tot de atâtea ori e mai mare și plăcerea să o ai. Să știi că ea a ta și că numai tu îi simți corpul, sărutul, atingerile. Că numai tu poți să o faci fericită. De aici și felul bărbaților de a fi cu o femeie: cu unele e indiferent, pentru că știe că nu va sta acolo mult, cu altele e insistent, pentru că știe ce poate să iasă din asta. Femeia însă vrea același lucru: să fie iubită, dominată chiar.
Ca să cucerești corpul unei femei, trebuie mai întâi să-i cucerești sufletul. Apoi să-i demonstrezi că nu o faci doar pentru plăcerile tale. Apoi să știi să-l citești bine. Iar asta nu o faci după o noapte și nici zece. Experiența bate teoria, iar să fii alături de cineva mai mult timp înseamnă să cunoști mai bine, să ții cont de detalii. Să înțelegi că nu-i place să fie sărutată în colțul gurii, cum probabil vroia fosta ta și nu acceptă să fie curtată așa cum ești tu învățat. Trebuie să știi unde să pui accentele și unde să lași loc cu o virgulă. Trebuie să vrei să o înțelegi și să nu reproșezi când îi este rușine sau dă înapoi. O femeie o iei încet, o alinți, o cunoști și apoi o transformi în muză.
Corpul femeii e ca o vioară. Trebuie să fii un muzicant excelent ca să îl faci să cânte. 

10 lucruri pe care fetele nu ar trebui să le facă niciodată



Fiecare bărbat are interesul și pasiunea lui pentru o femeie. Fiecare gest și zâmbet este consumat cu poftă, apreciat, admirat și iubit. Dar și analizat. Da, bărbații iubesc cu inima, dar și cu ochii, urechile și cu ambele mâini. Se întâmplă însă că felul de a fi al unei femei te pune pe gânduri. Și cât de frumoasă nu ar fi ea, dacă te uimește nu în cel mai plăcut mod, restul e doar poveste.
Lucruri care sunt a naibii de greu de consumat la o femeie sunt destule.Nu zic nu, e și inversă chestia. Și cu siguranță vor veni comentarii de genul: ”mai bine să vă uitați la voi, că sunteți niște tipi din urma cărora mereu trebuie să repari ceva”. Și asta e corect, uneori. Însă o femeie care vrea un bărbat potrivit alături, care vrea încredere, atitudine bună și dragoste sinceră, nu poate fi doar frumoasă sau doar interesantă.
Dar, revin. Cu 10 lucruri pe care fetele, femeile şi toate reprezentantele sexului frumos nu ar trebui să le facă niciodată.
1. Să bârfească. Bârfa e bună  doar într-un singur sens: atunci înțelegi ce reprezintă o femeie cu adevărat, dacă se respectă pe ea și are valori. Dincolo de ce-i place sau nu-i place unui bărbat, e de atitudinea unei femei să înțeleagă că vorba multă nu duce la nimic bun. Mai ales când o transformi în calitate personală.
2. Să tacă. E invers, nu? Și totuși are sens. Femeile au obiceiul să tacă, atunci când le supără ceva și apoi tot ele reproșează că el ar fi trebuit demult să își dea seama de asta. Tăcerea e bună în dragoste, dar nu atunci când poate rupe o relație. Comunicarea e primul pas pentru a apropia un bărbat, mai ales atunci când ceva nu merge bine.
3. Să posede. O femeie trebuie să știe că un bărbat are și prieteni, și părinți, și job, și multe alte chestii care îi iau din timp. O femeie nu trebuie să monopolizeze o discuție: fie că discuția are loc la o cafea, pe o bancă în parc sau în pat. Și trebuie să accepte pe oamenii din jur așa cum sunt ei, fără ”aere” sau ”fiţe”.
4. Să se îmbrace dezbrăcîndu-se. Aici găsești o întreagă teorie. Cică fusta care se termină până la fese este un nou trend în modă, iar hainele cu decolteu provoacă mai multă atracție decât forța unei bombe cu efect întârziat. Unele cred că asta încă mai funcționează. Da, merge pentru bărbații care nu vor căuta niciodată să îți descopere sufletul. În rest, mai multă decență și mia mult respect de sine.
5. Să se creadă mai importante ca bărbații. Să nu mă înțelegeți greșit. Un bărbat singur va prețui și va iubi o femeie, dacă o va ști a lui, corectă și bună. Dar sunt femei care se cred prințese, care vor totul din prima, care nu fac decât să omoare bărbăția unui om care vrea doar să protejeze, să construiască, să susțină. O femeie nu e în fața și nici în spatele bărbatului, e alături de el.
6. Să fie femei de bani gata. Dacă vrei să fii tratată ca obiect, cere bani. Dacă vrei să fii o femeie iubită, cere dragoste. Nu mori de foame alături de bărbatul care te iubește, crede-mă. Dar sigur pierzi respectul și afecțiunea lui odată ce începi să pui preț pentru toate lucrurile pe care le faci.  Nu aștepta iubire infinită atunci când te oferi ca marfă și gesturile tale sunt drept servicii. Până la urmă totul e reciproc.
7. Să fumeze și să consume alcool în exces. Nu am nimic cu fetele care au decis că acesta este cel mai bun lucru pe care îl pot face în viața lor. Da, chiar sunt fericit că nu am nimic cu fetele care au decis acest lucru.
8. Să se complexeze de la nimic. Dar chiar de la nimic. Că nu îi şade bine pălăria, că se uită lumea, că spui tâmpenii de la care tot ea râde copios.  Să te plimbi desculţ pe stradă, să dansezi în ploaie, să umbli în halat prin cameră, să ieși de la baie mai mult goală, să râzi în maxi-taxi, să dai din mâini când asculți muzica în căști…trăiește viața mai firesc, mai cu dragoste, mai alături de omul iubit. Restul nu e decât rest.
9. Să critice. Să comunice e binevenit, asta va apropia un bărbat. Să spună ce nu-i place e ok, asta va face un bărbat să se corecteze. Dar nu să critice. Dacă în fiecare zi primul lucru pe care îl face ea când vine bărbatul ei acasă e să înceapă cu reproșurile și insatisfacțiile, nimic bun nu mai iese din asta. Dacă cu prima ocazie e pusă pe ceartă, atunci nu faci familie bună din asta. Să încerci să schimbi unele lucruri e normal, dar să transformi un bărbat după propria plăcere e nepotrivit.
10. Să nu asculte. Nu, nu e vorba de momentul ăla când devii dependentă de omul de alături. Să asculți înseamnă să înțelegi. Să-ți pese de părerea lui și de sufletul lui. Să fii parte din lumea lui și să-i permiți lui să fie parte din lumea ta. Să simți ce simte.
Nu am scris aceste rânduri ca să reveniți cu reproșuri. Nu am scris nici ca să dau o direcție femeilor. Am scris comunicând cu sute de femei și înțelegând în mare parte de unde vine nemulțumirea, neajunsurile sau nefericirea lor.
Și dacă vor și se simt stăpâne pe situație, fetele pot să nu țină cont de așa sfaturi, inclusiv și de acest gen. Dacă îți place machiajul în exces, fumezi sau ești femeie de bani gata, e normal. Dacă mâine vei trăi aceeași viață, e normal. Dacă nu îți place acest articol, tot normal. Pe cât e de normal ca noi, bărbații acestei lumi, să iubim femeile corecte și adevărate.

Nu lăsa niciodată un foc vechi să ardă de două ori


El a plecat să se întoarcă. Ea a rămas cu un gust amar și cu convingerea că nimic nu mai poți schimba. Apoi a îndrăznit să zâmbească când cineva i-a făcut un compliment sincer. Apoi a călătorit și a văzut lumea în fericirea ei. Apoi a trăit libertatea. Apoi el a revenit cu un buchet de flori și niște scuze. Ea l-a acceptat ca și cum nu ar fi fost nimic și a greșit.
A greșit de cum a dat înapoi și cu asta a întors momentele de reproș, cuvintele lui grele, suferința și gândurile fără viitor. Ei trăiau cu momentele bune și se poticneau de cele rele. Ei nu au putut să-și facă planuri, odată ce el a refuzat să o susțină. Și ea nu știa când sunt împreună și când mai bine să fie singură. Și ea se temea de nemulțumirea lui. Doar în momentul când el a plecat și-a permis să privească altfel cerul și altfel oamenii din jur. Doar când a înțeles cât de liberă poate și-a dat seama cât de retrasă și nefericită a fost. Ea era genul de femeie gata să ofere totul bărbatului ei. Ea s-a schimbat de dragul lui, deși nu avea de ce. Ea a refuzat oamenii dragi în viața ei și l-a acceptat pe el. Iar el s-a folosit și a plecat. A revenit apoi să repete același gest de milă. A vrut să domine din nou.
Nu permite niciodată trecutului să ia fața prezentului, mai ales dacă în acel trecut ai fost nefericită. Nu repeta lecțiile de viață de două ori. Nu trăi aceeași poveste la nesfârșit și nu regreta apoi la nesfârșit. Să accepți de fiecare dată să fii prizoniera cuiva, doar pentru că el are cuvintele la el și te-a vrăjit cu ochi frumoși nu e viață. E vrăjeala lui și suferința ta. Nu repeta propria greșeală pentru plăcerea unui om căruia nu i-a păsat de tine. Nu ceda unui moment de plăcere. Nu te vinde unui trecut cu atât de puține clipe de fericite. Ai libertatea și dorința de a schimba ceva în viața ta. Te-ai ars o dată, nu o face de două ori.
Nu lăsa niciodată un foc vechi să ardă de două ori. 


Problema noastră, iubitule, e că avem mai mult sex fără dragoste decât dragoste fără sex



Nu știam că poți spune ”te iubesc” doar pentru ca să te culci cu cinevapână când nu am trăit singură asta. Și nu știam că asta o poate face omul tău, sufletul tău pereche, cu care ești gata să împarți orice. Da, îmi place și mie să fac dragoste. Da, mă înnebunesc atingerile lui și aș da orice pentru o clipă de fericire, dar eu vreau toate astea pentru că îl iubesc. El vrea asta pentru că mă vrea. Între două clipe de dragoste sinceră, de afecțiune pe care o simt din partea lui, e o lungă perioadă de indiferență, de răceală, de sex monoton și plictisit. E momentul în care mă întreb cine sunt eu pentru el? Cine este el pentru mine?
E important sexul într-o relație. Dar ce e asta relație? E să vii acasă obosit și să ceri un moment de plăcere? E să nu-ți pese de problemele ei, dar să-ți pese de câte ori ați făcut sex în săptămâna asta? E să lași un moment de tandrețe pentru un moment de poftă? Nu, nu e asta relație. E amăgeală. În spatele fiecărei atingeri trebuie să fie o dorință venită din interior, cum în spatele unor sentimente e și o plăcere carnală. Problema e că se uită de prima parte și se exagerează cu ultima. Sex mai mult decât să asculți. Sex mai important decât să rezolvi o problemă. Sex mai decisiv decât ce simți pentru celălalt. Nu e asta iubire. Și nici fericire nu e.
O femeie va rămâne alături de un bărbat care îi vrea mai mult corpul decât mintea doar pentru că ține la el. Până în ziua când va începe să se respecte și să-și respecte dragostea. Până când va dori și o discuție bună. Și niște fapte puse la locul lor. Și niște încredere. Indiferent cu câte femei te culci, nici una din ele nu o va face din sinceritate, dacă la bază nu e dragostea. Va fi interes, o poftă de moment, o cucerire, dar nu dragoste. Și atunci, cum să începi să iubești o femeie vrând doar sex cu ea? Și cum să începi să faci sex cu o femeie, fără să o iubești?
Problema noastră, iubitule, e că avem mai mult sex fără dragoste decât dragoste fără sex și asta ne va transforma în doi străini într-o zi. 

miercuri, 19 august 2015

Omul pe care îl iubești să fie și la mii de kilometri distanță, poate fi atât de aproape dacă e în inima ta




Nu distanța desparte doi oameni, dar refuzul lor de a iubi indiferent de orice. Dacă ți-a plăcut de cineva, dacă l-ai apropiat de sufletul tău și l-ai făcut cel mai important om din viața ta, nu contează apoi dacă e lângă tine sau la mii de kilometri distanță. El oricum va fi cu tine, mereu. El îți va face diminețile frumoase, zilele importante și serile atât de magice, pentru că îți va inspira aceeași încredere, pasiune, speranță. Pentru că îl vei avea în inimă. Iar ce este în inimă rămâne acolo pentru totdeauna.
Omul pe care îl iubești, îl iubești și atât. Nu cauți motive, pretexte, variații de sentiment. Știi că el te face fericită și doar acolo, lângă îmbrățișarea lui vei fi bine. Alături de tine sau departe, tu vei avea îmbrățișarea asta. O vei trăi real sau imaginar, dar o vei trăi. Vei percepe distanța ca un element temporar și fără influență pentur dragostea voastră. Veți construi la fel de mult. Veți adăuga înțelegere și susținere la relația voastră. Și ea va fi mai puternică cu fiecare zi.
Există un singur moment care desparte sau care apropie oamenii: momentul în care înțelegi că iubești pe omul tău sau nu-l iubești. Din acea fracțiune de secundă totul devine firesc. Lași deoparte pretextele mărunte gen dinstanță, nepotrivire. Iubești și atât. Sau nu iubești. Pe omul care e în inima ta mereu îl vei avea aproape. Găsiți mijloace, vă înțelegeți, vă potriviți. Un sunet e suficient ca să reaprinzi o pasiune, un mesaj e de ajuns ca să îți dai seama că totul e la fel de puternic. Restul e deja poveste.
Omul pe care îl iubești să fie și la mii de kilometri distanță, poate fi atât de aproape dacă e în inima ta. 

În viața fiecărei femei vine un moment când încetează să mai creadă în bărbați și începe să creadă în ea. Acesta și va fi începutul



După multe relații și tot atâția bărbați, ea și-a spus că e timpul să se oprească. După ce a luptat pentru dragostea altora, a înțeles că e timpul să lupte pentru dragostea și fericirea ei. Așa că a trimis la naiba toate motivele de suferință, a șters toate contactele din telefon, și-a făcut curat în suflet și o promisiune: să nu mai creadă în bărbați. Să creadă în ea.
Ea va avea momentul ăsta nu din primul an și nu cu primul bărbat. Îl va avea după suficiente lecții de viață, experiențe, lacrimi vărsate pentru nemernici și regrete simțite după bărbați corecți. Până atunci va eșua, va iubi puternic de fiecare dată, își va lega viața de primii întâlniți și va încerca să-și potrivească lumea cu lumea altora. Va crede că e normal să uite de ea de dragul omului iubit. Să pună interesele lui mai sus decât așteptările ei. Să spere când nu mai avea la ce spera. Ea va fi prea tânără și credulă.
După un timp va începe să prețuiască cuvintele care au după ele dovezi.Promisiunile care au după ele realizări. Așteptările care au după ele împliniri. Și bărbații care știu să promită, să spună, dar și să facă. Își va da seama că astfel de bărbați nu sunt mulți și pe lângă ei mai e și ea. Fericirea ei. Libertatea ei. Își va promite că doar un bărbat adevărat îi va cunoaște sufletul. Apoi își va trăi viața. Uitând de suferință, de greșelile din trecut, de amintiri. Va crede în ea și în visurile ei. Va fi sigură că doar așa își va întâlni jumătatea. Și în cele din urmă o va întâlni, anume pentru că a început să creadă în ea la timpul potrivit.
În viața fiecărei femei vine un moment când încetează să mai creadă în bărbați și începe să creadă în ea. Acesta și va fi începutul. 

sâmbătă, 15 august 2015

Ce isi doreste si ce nu isi doreste un barbat de la femeia de langa el!


As spune eu ca,atat barbatii cat si femeile,isi doresc cam aceleasi lucruri unul de la celalalt,insa poate intr-o alta ordine si cu intensitati diferite :) !
Aud tot timpul cum ca barbatii sunt de neinteles si ca femeile sunt complicate.Parerea mea este ca nici barbatii nu sunt de neinteles si nici femeile nu sunt chiar atat de complicate.Cred ca cu totii,barbati sau femei,ne dorim cam aceleasi lucruri:iubire,intelegere,incredere si sustinere,doar ca,poate intr-o ordine diferita :)!
Dar sa vorbim acum despre ce vor si ce nu vor barbatii de la femei!
Barbatii isi doresc in primul rand multa INTELEGERE!
Cred eu ca,inainte de toate,spre deosebire de noi femeile,care in primul rand ne dorim iubire,barbatii isi doresc sa fie INTELESI.Un barbat care se simte inteles cu adevarat de partenera sa de viata,devine foarte iubitor,respectuos si afectuos cu ea.As indrazni chiar sa zic ca,abea atunci cand ii oferi intelegere unui barbat, reusesti defapt sa-l cuceresti cu adevarat!
Barbatii sunt fiinte foarte libere,de aceea nu suporta sa fie supusi si controlati!
Foarte multe femei au tendinta de a-si controla barbatul si a incerca sa-l supuna.Nimic mai gresit!!! Ma amuza teribil chestia aceea care se spune ca trebuie s-o faci cand te casatoresti:”calca-l la slujba de cununie pe picior ca sa fie un barbat ascultator” :) !
Incercand sa-ti controlezi,sa-ti supui barbatul si sa-l manipulezi,pentru a face cum vrei tu sau pentru a fi cum vrei tu,vei reusi doar sa-l indepartezi de tine si intr-un final il vei „plasa” unei alte femei care stie sa-i respecte LIBERTATEA si sa-l accepte si sa-l iubeasca asa cum este el. Si cine va plange la urma dupa el??? Desigur TU!!! Nu mai bine inveti sa-i respecti libertatea,sa-l intelegi si sa-i acorzi incredere ta???
Asadar,daca vrei sa-ti pastrezi barbatul langa tine,invata sa-l intelegi atunci cand are nevoie sa faciasta.De exemplu,atunci cand iti spune ca vrea sa iasa la o bere cu baietii,sau cand vrea sa mearga singur fara tine la un party intre baieti,sau cand pur si simplu se inchide in dormitor si vrea sa se uite in liniste la un „meci”. Nu insista sa-l „bazai”,sa-i impui fel si fel de chestii,sa-l ameninti,sa-l santajezi emotional sau sa il manipulezi,sa-i reprosezi fel si fel de chestii,sa-l controlezi sau sa-l supui.Daca la inceput,toate acestea iti vor tine,doar pentru ca el te iubeste si se straduieste sa-ti faca pe plac,intr-un final se va satura si va pleca.Iar daca nu va pleca,atunci va ramane langa tine din compromis,insa clar,se va simti total nefericit!Iar un barbat nefericit cu siguranta NU te va face nici pe tine prea fericita!
Asadar,daca-l iubesti,cauta sa-i intelegi LIBERTATEA si NU sa i-o rapesti!
Nu cauta sa-l URMARESTI ci oferai INCREDEREA TA!
Urmarindu-l,tot ce ii demonstrezi,este lipsa ta de incredere in el,iar acest lucru il va indeparta enorm de tine.
Orice barbat(ca si orice femeie dealtfel),are nevoie sa simta ca i se ofera INCREDERE! O relatie in care nu exista incredere,NU poate rezista in timp!Lipsa increderii in cuplu,duce la foarte multe certuri intre parteneri si la deteriorarea relatiei. E firesc ca la inceputul unei relatii,din cauza lipsei de cunoastere dintre parteneri,sa existe putina lipsa de incredere si putina gelozie.Insa,daca acestea continua si dupa cateva luni bune de relatie sau chiar ani,atunci exista o problema.
Daca crezi ca poti sa-i oferi partenerului incredere,atunci continua.Insa,daca nu,cel mai bine e sa te opresti! O relatie in care nu exista incredere,NU poate fi o relatie prea fericita sau prea frumoasa! Daca traiesti cu teama ca te va insela,atunci fie nu ai tu o prea mare incredere in tine ca femeie,fie esti in relatie cu un partener nepotrivit!Insa,solutia NU este sa-l urmaresti sau sa-i faci tot continuu scene de gelozie!Fie inveti sa-i oferi incredere,fie renunti la el daca nu poti face asta!
O iubire frumoasa,sincera si adevarata NU trebuie pazita! Nici un barbat  nu va tolera prea mult sa aibe langa el femeia „paznic”!
NU fii prea sufocanta!
Majoritatea femeilor au asa o dorinta arzatoare de a-si petrece mai tot timpul lor,alaturi de partener! Si barbatii isi doresc sa-si petreaca timp alaturi de iubitele lor,insa NU chiar atat de mult timp pe cat isi doresc femeile :) !
Barbatii sunt putini mai liberi decat noi,de aceea ei adora sa-si petreaca destul de mult timp si singuri! Sa „fii tot timpul pe el”,nu este o idee tocmai buna!La inceput va fi ok,insa cu timpul se va simti foarte sufocat si va simti nevoia sa evadeze si astfel va fugi de tine!
Asadar,nu-l sufoca prea mult cu prezenta ta.Respecta-i momentele in care simte nevoia sa fie singur sau cu prietenii lui si nu cu tine.
A-ti petrece timp si singur sau cu altcineva decat partenerul de viata si a nu fi tot timpul „bot in bot”,NU este un lucru rau,ci unul chiar benefic oricarei relatii sanatoase.Fiecare are nevoie de timpul sau pentru a fi singur cu sine sau pentru a-si desfasura activitatile pe care si le doreste!
Cauta ca atunci cand va petreceti timp impreuna sa fie cat mai de calitate.Nu irosi timpul petrecut impreuna cu certuri,reprosuri,judecati,carcoteli sau alte lucruri neplacute.Nici un barbat nu isi doreste asa ceva,iar daca tu nu stii sa ii oferi momente placute,cu sigurata ca la un moment dat se va satura si va pleca!
Asadar,daca vrei sa-ti pastrezi partenerul langa tine,cauta sa nu fii o femeie prea sufocanta!
Fii prietena lui cea mai buna!
Un barbat cauta in primul rand in partenera lui de viata un prieten adevarat,care sa-l inteleaga,sa-l sustina,sa-l incurajeze,sa-i dea aripi,sa-l ajute sa evolueze,sa-l sustina sa-si implineasca visurile,sa-l faca sa se simta puternic si minunat! O femeie care stie sa fie cea mai buna prietena pentru partenerul ei de viata,clar la cucerit definitiv!
Mentine „flacara pasiunii” aprinsa!
Dupa cum stim majoritatea dintre noi,barbatii sunt foarte „fascinati” de partea sexuala a relatiei (nu ca noi femeile nu am fi,dar ei sunt „putin” mai „dornici” decat noi :) )!
Sa nu fim ipocrite si sa ne ascundem dupa deget si sa spunem ca sexul nu conteaza prea mult intr-o relatie,deoarece stim foarte bine si noi femeile,ca o relatie in care partea sexuala este neimplinita,nu este una tocmai fericita!Partea sexuala a relatiei ii face atat pe ei ca barbati,cat si pe noi ca femei,sa ne simtim impliniti si mai fericiti!
Asadar,pentru a avea o relatie frumoasa si un barbat cat mai fericit langa tine,straduieste-te sa menti tot timpul „flacara pasiunii” aprinsa! Ingrijeste-te ca femeie,ai grija sa te mentii si sa ai un aspect cat mai frumos si mai atragator!Sa nu uitam ca si noua la randul nostru,ne plac barbatii aratosi si ingrijiti!
Cauta sa fii cat mai autentica,sa fii cat mai pozitiva,sa fii cat mai vesela si jucausa,sa-ti dezvolti cat mai mult inteligenta si sa fii cat mai educata,sa fii cat mai rafinatat si cat mai finuta,sa fii o doamna si NU o femeie vulgara.Barbatii sunt foarte atrasi de genul acesta de femei!
Fii o femeie Puternica si fa-l sa se simta si el Puternic!
Barbatii adora femeile puternice,inteligente,educate,ambitioase,descurcarete si dornice de evolutie.Alaturi de aceste femei,ei se simt la randul lor puternici!
Nu fi o femeie care isi plange de mila si care toata ziua se vaicareste la partenerul sau,ci cauta sa fii puternica si sa-ti rezolvi singura problemele,cautand solutii si nu pierzandu-ti timpul vaicarindu-te.Nu fi preocupata de carcoteli si de barfe,ci cauta sa te ocupi de evolutia ta.Nu astepta de la partenerul tau sa-ti rezolve problemele,ci cauta sa te descurci cat mai mult singura.Barbatii adora femeile descurcarete si independente!
Asadar fii o femeie puternica si astfel il vei face si pe el sa se simta puternic alaturi de tine!
NU avea prea mari ASTEPTARI de la el!
Incearca pe cat posibil sa nu ai prea mari asteptari de la el1
De ce spun asta?
Deoarece,daca el nu ti le va putea indeplini,il vei face sa se simta neputincios si sa simta ca nu este suficient de bun pentru tine,iar asta il va indeparta!
Asadar,lasa-l pe el sa-ti ofere tot ceea ce poate si isi doreste si multumeste-te cu ceea ce iti ofera daca il iubesti cu adevarat!Accepta-l exact asa cum este si nu incerca sa-l schimbi.
Arata-i ca-l iubesti asa cum este el,atat cu bune cat si cu rele!
Ar mai fi multe de spus,insa zic eu,acestea sunt cele mai importante aspecte pe care un barbat si le doreste de la femeia de langa el!

“Te vrea doar pentru sex – semne care il dau de gol”.


 “Te vrea doar pentru sex – semne care il dau de gol”.  Avem o lista cu lucruri pe care le fac barbatii care vor doar sex de la o tipa. Lista e urmatoarea:
1. sex de la prima intalnire (trage de tine sa te duca din prima acasa sa “va cunoasteti mai bine”) – asta e din filme. ala trage de tine din prima noaptea. e clar: nu vrea o relatie serioasa pe termen lung. si acum incep sa rad puternic. imi place asta. ala e golan. nesimtit, ordinar.
2. prieteni cu beneficii. tot a film american prost imi suna. sex fara complicatii. cica daca iti propune asta iubitul tau e nasol. pai logic ca e. daca ajungi sa faci asta (nu am facut niciodata) inseamna ca ceva s-a rupt. adio si ramas bun. doar nu esti fara minte sa spui ca e ok. hai sa fim seriosi. daca ala nu te mai vrea si iti spunea ca te suna din an in paste sa faceti sex…si tu spui da…se poate sa ai o problema. sfatul din articolul respectiv este sa nu ramana fata langa un astfel de barbat in speranta ca se va schimba si ca vei reusi sa il faci sa te iubeasca, isi pierzi vremea. pe bune? nu credeam asta. sunt socat.
3. stati doar in casa. el evita sa te duca la film, parc, club..te tine doar in casa. pai femeia care aacepta asta are o problema. si inca ce problema. saraca. imi e mila de ea. cum vine asta? te tine doar in casa si tu esti ok? adica astia s-au prins…daca o tine doar in casa inseamna ca….pai ce sa faca in casa. de plictiseala…cred ca e tare genul asta. sa o tina doar in casa. nu cunosc asemenea personaje insa pare un subiect interesant. saracele femei :)
4. nu este interesat de tine in perioada menstruatiei. hai ca asta e geniala. zici ca se leapada de satana. cateva zile pe an sunt ateu :) “daca si partenerul tau se incadreaza in aceasta categorie si ai observat ca va vedeti mai rar sau deloc atunci cand te afli in acea perioada delicata a lunii, este cazul sa faci niste corelari. Vei constientiza ca nu este o simpla coincidenta, ci un semn clar al faptului ca sexul sta la baza relatiei voastre, si imediat ce tu nu ii poti oferi acest lucru, te evita.” pe bune? nu pot sa cred. ala e baiat buna pana pe data de X a lunii…apoi uita de tine cateva zile…si na..ca la surprize, surprize..revederea e frumoasa foc.
5. sexul – subiect de discutie preferat. omul numai despre sex vorbeste. toate glumele, tot ce zice are legatura cu sexul. iti si imaginezi o discutie.
“- Buna Ion
– Buna esti tu Maria. Atat de buna incat vreau acum sa ne futem”
“aceasta atitudine egoista si grosolana iti semnaleaza clar ca barbatul de langa tine nu te respecta, nu este curios si interesat sa te cunoasca, nu este preocupat de ceea ce iti place, nu iti acorda atentie si nu se implica emotional, limitandu-se la singurul interes pe care il are in legatura cu tine: placerea fizica.” pai daca ai intalnit unul care procedeaza asa…e clar ca doar asta vrea. problema este insa alta. ce cauti tu langa el?
6. are mereu prezervative la el. asta cred ca imparte prezervative la unirii in fata. si aici urmeaza ceva spectaculos. “desi nu este o regula general valabila, noi, femeile, consideram ca e normal ca barbatul sa fie cel care are grija ca prezervativul sa nu lipseasca atunci cand este nevoie de el. Totusi, daca o astfel de situatie “fierbinte” nu l-a prins niciodata nepregatit pe iubitul tau, ba dimpotriva, acesta nu uita sa iti aminteasca de prezervativul ramas de seara trecuta, iti poti pune semne de intrebare” ce zici de asta?
7. nu iti face cunostinta cu familia sau prietenii. si daca iti face cunostinta cu prietenii ai o siguranta ca e ok? aveam un prieten care pe fiecare fata pe care o prezenta in grup spunea “viitoare doamna X-ulescu”. numele lui de familie. am cunoscut cam 10-12 viitoare doamne. erau doamne de o seara, doua, o saptamana. nu garanteaza nimeni pentru asta..ahhh. daca trece o perioada de timp lunga si nu te prezinta prietenilor..inseamna ca nu e ok.
8. vine la tine acasa doar seara. “este genul de barbat ocupat cat e ziua de lunga, care acorda o mare importanta carierei si relatiilor pe care le stabileste cu cei din jur.” pai daca doar vine la tine sa faca sex inseamna ca e ok. e baiat de casa. merge el ce merge peste tot si tot acasa ajunge. glumeam acum. daca e asa e mai evident pe fata decat acneea ca doar asta vrea de la tine. ce atatea semne de intrebare.
9. te evita cand esti bolnava. in cazul asta nu vorbim despre oameni. exista asa ceva? doamne fereste. cat “noroc” sa ai sa pui mana pe un tip asa?
10. nu iti vorbeste de viitor. e tare asta. “daca evita subiectele legate de familie, copii, casatorie, responsabilitate, fidelitate si orice alt concept care face referire la o ecuatie in care voi doi sunteti impreuna pentru mult timp, inseamna fie ca este foarte nesigur, fie se vede langa tine doar atat cat ii poti oferi placere, fara sa se plictiseasca.” e tare daca iti vorbeste doar despre trecut. cum era cu altele. cat de bine era cu fosta. asta e si mai misto. si tu sa stai acolo, langa el…saraca de tine
11. este egoist in dormitor. “momentele intime alaturi de el se rezuma doar la gesturi brutale si grabite, preludiu scurt sau chiar inexistent, dorinta de a incerca pozitii sexuale noi, fara sa isi intrebe partenera daca si ea isi doreste sa experimenteze, lipsa saruturilor si a mangaierilor si daca se poate, lipsa prezervativului”. asta nu e barbat. e iepure. si nu e egoist e dobitoc. prost facut gramada.
12. te apreciaza doar fizic. asta chiar e buna. dupa ce in cele 11 puncte de mai sus vorbeam despre faptul ca vrea doar sex…acum aflam ca doar fizic e ok.  si acum urmeaza treaba “cu siguranta te simti frumoasa si dorita atunci cand iubitul tau iti spune cu orice ocazie cat esti de sexy, cat de mult ii plac sanii si fundul tau si cat de excitat este sa te vada in plina actiune in dormitor, insa este firesc sa conteze doar aceste aspecte? Un barbat care apreciaza doar latura fizica si zonele intime ale partenerei – sursele placerii lui sexuale, nu va pune pret pe latura spirituala, nu va fi niciodata interesat sa stabileasca o relatie de comunicare cu femeia de langa el si, din aceste motive, isi va trata mereu partenera ca pe un simplu obiect sexual”
13. uita datele importante. cliseul asta ma omoara. cu barbatul care nu tine minte data ei de nastere. pai ala e un cretin.cum dracului sa stai cu o femeie si sa nu ai idee cand e nascuta?

6 trucuri sexuale fierbinti, pe care orice experta in pat trebuie sa le stie.



Vrei sa ii demonstrezi iubitului tau ca esti o adevarata maestra in pat? Atunci, ar fi cazul sa afli cateva dintre cele mai fierbinti trucuri sexuale, pe care barbatii le adora. 
Iata ce trebuie sa ii faci iubitului tau in pat, ca sa il aduci pe culmile placerii: 

1. Maseaza-i fundul

Barbatii adora sa fie masati pe fese, insa nu oricum. Asadar, daca vrei sa ii oferi iubitului tau clipe de excitatie maxima, maseaza-i si fundul in timpul sexului oral. Ai griha insa ca miscarile sa fie sincronizate, deoarece astfel placerea ca fi dubla. 

2. Incita-l prin masturbare




Masculii innebunesc de placeri si au o mie de fantezii cand vad o femei masturbandu-se. Nu te lasa inhibata de autostimulare si ofera-i partenerului tau de pat un show fierbinte, in timpul preludiului. Pentru a spori si mai tare tensiunea sexuala, nu-l lasa sa te atinga deloc, ci doar sa te priveasca. Va innebuni de dorinta, iar partida de sex va fi una exploziva. 

3. Foloseste obiectele vestimentare

Vrei sa iti inciti partenerul la maximum? Cu ajutorul unei simple esarfe poti avea parte de o partida de amor extrem de fierbinte. Tora ceea ce trebuie sa faci este sa legi esarfa in jurul penisului si al testiculelor lui, iar in timp ce tu stai deasupra prinde-te de marginile esarfei astfel incat nodul sa se frece de clitorisul tau.

4. Tipetele de placere

Tipa cat mai tare in timpul actului sexual, caci asta le da incredere barbatilor si ii incita enorm. De asemenea, pe langa tipete poti folosi si un limbaj usor vulgar sau ii poti face complimente care sa il duca in al noualea cer. 


5. Foloseste muschii pelvieni

Muschii pelvieni te pot ajuta sa ai parte de sex fierbinte foarte usor. In timp ce te penetreaza contracta-ti muschii pelvieni in timp ce inspiri adanc. Acest simplu gest te va ajuta sa ai parte de un orgasm mult mai intens. 

6. Fa-i sex oral si dupa orgasm

Foarte multi barbati si-ar dori ca partenerele lor sa isi intreaca putin limitele si sa ii rasfete chiar si dupa ce au atins orgasmul in timpul sexului oral. Atunci, ei sunt mult mai sensibili si simt placerea la cote maxime.


Sex oral: 5 trucuri simple care te vor transforma intr-o experta.



Nu exista nicio urma de indoiala, barbatii adora sexul oral. Mai exact, le place sa fie rasfatati cu o partida de sex oral, cat mai des cu putinta. Nu exista barbat care sa nu se dea in vant dupa o astfel de tratatie, iar daca partida este una "ca la carte", atunci placerea este maxima.
In momentul in care tu, iubita lui, ii vei intelege aceasta mica slabiciune si vei face tot posibilul sa-l rasfeti, cat mai des, cu partide de neuitat, atunci, cu siguranta, dependenta lui de tine va fi una garantata. Asa ca, uita de prejudecati si da frau liber imaginatiei si dorintelor fierbinti. 

1. Arata-i ca iti place

Poate cea mai importanta lectie pe care orice femeie trebuie sa o invete cand vine vorba de sex oral. Barbatii simt cand o faci din obligatie. Daca vrei cu adevarat ca el sa simta placere maxima, atunci este bine sa-i arati ca-ti place ceea ce faci. Iubitul tau se va excita si mai mult daca te simte, te vede si te aude ca o faci cu pasiune. Transmite-i entuziasmul tau cu ajutorul privirilor, saruturilor, gemetelor si - de ce nu - al vocabularului murdar. Barbatii adora femeile care le vorbesc dirty in pat!


2. Condimenteaza lucrurile cu ceai cald si gheata
Pentru a fi si mai atractiva, o partida de sex oral de calitate are nevoie de putine picanterii. Un truc foarte vechi, pe care il folosesc femeile din Asia, este cel cu ceai cald si cuburi de gheata. Daca vrei sa-l faci pe iubitul tau sa innebuneasca de placere, ai nevoie de o ceasca de ceai cald si cuburi de gheata. In timpul partidei de sex oral, poti sa bei o gura de ceai cald, dupa care sa-l atingi usor cu limba calda pe lungimea penisului. Dupa, ia un cub de gheata in gura si continua jocul. Trecerea de la cald la rece ii va produce foarte multa placere. 


3. Mentine contactul vizual

Daca tot te-ai hotarat sa-l rasfeti, de ce sa nu o faci ca la carte! Priveste-l in ochi in timp ce-i saruti cu pasiune penisul. Ba mai mult, poti sa te joci cu o privire de Lolita inocenta care si-a descoperit jucaria preferata si care nu se mai satura sa se joace cu ea. Crede-ma pe cuvant, o astfel de privire il va innebuni de placere.


4. Tachineaza-l

Atunci cand iti satisfaci iubitul, nu te grabi spre zona lui intima. Saruta-l usor pe tot corpul, apoi gadila-i capul penisului cu limba. Cand simti ca ii place tot mai mult, opreste-te brusc. Lasa-l sa ofteze prelung si abia apoi revino la sexul oral. Faptul ca prelungesti partida, il va face sa-ti aprecieze si mai mult calitatile de amanta.


5. Permite-i sa ejaculeze pe fata ta

Nu ma inteba de ce, dar stiu sigur ca barbatii au ceva cu terminatul pe fata partenerelor. Ejacularea pe fata iubitelor este ca cireasa de pe tort. Asa ca, renunta sa mai strambi din nas si lasa-l sa termine pe fata lui. Fata lui fericita de dupa te va face sa intelegi ca a meritat efortul.




7 roluri sexy pe care trebuie sa le joci in dormitor daca vrei sa fii iubita perfecta

Asa cum spun romanticii, dragostea este precum o gradina: trebuie ingrijita pentru a putea inflori. Daca esti una dintre femeile care isi doresc stabilitate in relatii si care isi dau silinta sa faca tot ce le sta in putinta pentru a nu lasa monotonia sa intervina in cuplu, cu siguranta te-ai gandit la acest lucru.
Fara indoiala, sexul este unul dintre aspectele cele mai importante ale unei relatii. De aceea, trebuie sa mizezi pe toate armele pe care le poti folosi in acest sens. Te-ai gandit vreodata ca ai putea deveni iubita perfecta daca i-ai propune partenerului tau sa jucati roluri in dormitor? Ei bine, afla ca eforturile tale ar fi rasplatite din plin daca ai face asta.

Da o sansa acestei strategii si afla care sunt rolurile pe care trebuie sa le joci cu iubitul tau:


1. Alegeti o cultura diferita

Fa-ti un tatuaj cu henna si pregateste-ti un costum de Bollywood daca vrei sa-ti impresionezi iubitul. Pentru ca efectul sa fie maxim, poti sa inveti sa dansezi precum indiencele. Preferi o alta cultura? Alege-ti una din multitudinea de posibilitati si fa totul ca la carte, daca vrei sa-ti intri in rol.

2. Fiti supereroi

Nu-i asa ca ti-ai dorit dintotdeauna sa fii eroina care-si salveaza iubitul din cele mai dificile situatii? Nu trebuie neaparat sa-i indeplinesti dorintele si sa-i salvezi viata pentru a te putea costuma in SuperFemeie. Costumeaza-te si restul va veni de la sine.


3. Fii mamoasa

Foarte multi barbati din categoria celor care nu au primit suficienta atentie din partea parintilor s-ar da in vant dupa un comportament mamos. "Cearta-l" pentru ciorapii lasati pe marginea patului sau pregateste-i ceva bun de mancare si alinta-l cat poti de dulce. Asigura-te ca tu esti cea care domina, daca vrei sa-ti intri bine in rol.


4. Luptatorii

Multe giugiuleli pornesc din tachinari si harjoneli, asa ca de ce nu ai organiza chiar tu o "lupta" care sa se termine cu scantei si cu orgasme? Provoaca-l pe iubitul tau la o bataie cu perne sau la o lupta corp la corp, in care veti avea ocazia sa va faceti incalzirea pentru partida incendiara ce va urma.

5. Eroii din "Urzeala tronurilor"

Personajele din "Urzeala tronurilor" sunt aproape dezbracate si atat de seducatoare, incat cu greu isi rezista unii altora atunci cand vine vorba de pasiune. Imbraca-te la fel de sumar ca personajele feminine din cunoscutul serial si incearca sa-ti seduci iubitul cu un vocabular demn de premiile Emmy.


6. Dansatoarea latino

Jennifer Lopez si Shakira sunt extrem de seducatoare atunci cand isi misca soldurile pe ritmuri latino. Te-ai gandit sa incerci si tu asta? Imbraca-te cat mai sexy, in niste haine care-ti ofera suficienta libertate de miscare pentru a efectua ireprosabil un dans latino. Bailamos, asadar!

7. Presedintele si amanta sa

Daca in rolul mamei tu ai fost personajul care are tot controlul, trebuie sa incercati si un rol care sa-i atribuie lui placerea de a domina. Lasa-l sa fie presedintele sau omul de afaceri foarte important si tu asuma-ti rolul secretarei docile si seducatoare, va veti simti grozav amandoi!


Postări populare