Mi-ai cerut să te iubesc mai repede, de parcă timpul și-ar da ultima răsuflare, devenind secundă. Dacă te iubesc prea repede, secunda următoare va fi lipsită de pielea ta fină și umbrele mâinii mele ce-o acoperă. Nu te grăbi. Am citit multe cărți, am văzut multe filme, toate despre iubire, însă dacă doi oameni ajung să-și dăruiască totul într-o oră jumătate sau în 400 de pagini, eu nu vreau să-ți ofer eul meu atât de repede. Mie-mi plac perioadele mai lungi, cum ar fi … o viață. O viață în care trăim împreună, cunoscând fiecare ipostază în care se poate afla omul.
Prefer să trăiesc secunda aceea de extaz, care să-mi inunde ființa cu căldura dragostei tale! Nu pot aștepta o viață pentru ca tu să-ți descoperi ipostaza de azi, de mâine, de poimâine. Eu sunt omul momentului, nu omul veșniciei. Te-ai gândit că poate secunda aceea este diferența dintre viață și moarte? Că fără ea voi muri de chinurile unei dorințe arzânde, iar tu vei picura apă peste mine, în loc să arunci … o mare, de exemplu? Gândește-te puțin!
Azi nu am chef să gândesc. Azi doar simt! Încearcă să-mi scrii mâine, poate că-ți voi da dreptate, deși ce este dreptatea mea în ochii tăi? Un moft.
Dacă m-ai iubi, m-ai asculta!
Crede-mă că mi-am lăsat sufletul dincolo de mine, tocmai pentru a auzi mai bine ce ai de spus. Iubirea este despre a face ceea ce vrea celălalt? Nu era vorba că nu ne sufocăm libertatea cu imperativul? Într-o relație, semnul exclamării își are locul după ”te iubesc”, ”mi-e dor de tine”, ”te vreau”, ”sunt lângă tine”, nu după toate verbele limbii române.
Ești rău!!! Știi câți alți bărbați îmi răspund la privire cu ”bună și ție, ce spui, ieșim la o cafea?”, iar eu mă fac că nu văd doar de dragul tău. Poate că ei mi-ar da acea secundă când le-o cer, de frică să nu mă piardă, pe când tu, în dorința ta nebună de a trăi eternitatea, mă faci să sufăr.
Ieși la cafea cu ei, eu nu ți-am pus piatră la intrarea în suflet. Poți să treci dincolo de mine, de noi, de doi. Nu te voi opri, căci iubirea nu este despre a avea totul, ci despre a o păstra totul. Poate că le va fi frică să te piardă, dar frica de când aduce ceva bun? Frica este primul parazit al iubirii, care determină apariția geloziei. Apoi urmează nebunia. Prefer eternitatea calmă, decât secunda de agonie a sufletului. Nu extaz, ci agonie căci în jumătate de secundă ar face implozie din cauza sentimentelor mele mult prea profunde. Am impresia că suntem un plus și un minus, că nu mai împărtășim același zbor.
Credeam că ești cel mai curajos bărbat, însă nimic nu-mi poate demonstra mai mult decât această conversație că m-am înșelat. Trebuia să-mi dau sufletul pe mute de la început.
Curajul nu este sinuciderea de dragul dorințelor cuiva. Îl confunzi cu prostia. Uneori, nu mai știm să fim persoana a doua plural, ci, din egoism, devenim euri separate, care se rup dintr-un trup cald. Și cred că te iubesc mai mult, însă niciodată doi oameni nu vor găsi numitorul comun al iubirii, ci vor alterna între minus infinit și plus infinit, între măcinat de dor și măcinat de nervi, între unu și doi, între cafea și somnifer.
Tu doar mimezi dragostea de-o manieră jalnică! Uite că ai reușit să mă faci să plâng!!!
Nu ai motive să plângi, căci eu îți ofer o viață în schimbul unei secunde. Totuși, ce vei face după acea secundă? Folosește rațiunea sufletului, te rog.
Voi renaște pentru o altă secundă! Și ce rațiune are sufletul? Vorbești prostii!
Împreună vorbim singuri – tu despre o viață fără mine, iar eu despre o secundă fără tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu